Formula propusă de studioul MachineGames pentru Wolfenstein: The New Order (acțiune old school, exclusiv single player, cu influențe atât de la stăbunicii genului first person shooter, cât și din partea unor clasici precum seria Half-Life) a funcționat de minune, Bethesda trezindu-se astfel cu un titlu foarte bine primit, atât de presa de specialitate, cât și de comunitatea de jucători.
Evident, în zilele noastre, orice urmă de succes comercial trebuie exploatată la maximum, apariția unui pachet de conținut suplimentar devenind astfel inevitabilă în cazul unui joc precum Wolfenstein: The New Order. Important este însă că, de această dată, Bethesda, pionierul DLC-urilor superficiale (mai țineți minte armura pentru cal din The Elder Scrolls IV: Oblivion?), a gândit de două ori înainte să se arunce ca proverbialul pui către și mai proverbialele mucozități nazale.
Astfel, am ajuns să avem parte de Wolfenstein: The Old Blood, un expansion pack în adevăratul sens al cuvântului, așa cum se realizau aceste add-on-uri pe vremuri: conținut mult, consistent, în ton cu jocul inițial, oferit la un preț absolut decent (90 lei, în cazul nostru). Mai mult, pentru a vă bucura de cele 6-7 ore de gameplay nou din Wolfenstein: The Old Blood (deloc surprinzător, avem parte de o durata de joc mai mare decât în multe alte titluri cu pretenții), nici măcar nu aveți nevoie de un exemplar al jocului original The New Order.
The Old Blood are la bază filosofia vechilor expansion pack-uri și în privinta modului în care este structurat, echipa producătoare de la MachineGames mergând pe ideea simplă de „arme, inamici și niveluri noi”. Povestea, de această dată, este mult mai puțin dezvoltată decât în The New Order: suntem în anul 1946, iar naziștii sunt aproape de a câștiga cel de-al Doilea Război Mondial. Super-agentul B.J. Blazkowicz nu poate lăsa ca acest lucru să se întâmple, fiind infiltrat chiar în castelul Wolfenstein, în încercarea de a găsi un document secret, capabil să întoarca soarta războiului.
Momentele emoționale și personajele memorabile au trecut în plan secundar, accentul fiind pus de această dată pe acțiunea pură, în stilul clasic al first person shooterelor de odinioară. O alegere excelentă, dacă ar fi să ne întrebați pe noi, povestea din Wolfenstein: The Old Blood ocupând fix spațiul acela necesar pentru da un context măcelului de naziști și nimic mai mult. După cum spuneam, acțiunea pornește în castelul Wolfenstein, urmând ca, în a doua parte a acestui expansion, să facă tranziția către orășelul Wulfburg. Nivelurile, astfel, au fost create atât pentru încurajarea ideii de explorare, dar mai ales pentru a acomoda schimburile de focuri caracterstice seriei.
Cât despre noutățile de gameplay, acestea sunt strâns legate de noile arme pe care Blazkowicz le are la dispoziție in The Old Blood, precum și de inamicii pe care îi are de înfruntat. Chiar de la începutul expansion-ului facem conoștință cu niște super-soldați, ale căror costume de armură sunt alimentate de la rețeaua electrică a castelului. Avem astfel de ales: fie întrerupem temporar sursa de electricitate și îi putem elimina ușor folosind țevile din dotare (o nouă armă melee), fie îi înfruntăm direct, încercând să ne dăm seama care este punctul lor slab.
Mai târziu, în joc, vom primit și o armă clasică pentru shooterele de modă veche: double barreled sawed off shotgun-ul (pușca cu țeava dublă, tăiată cu fierastraul), extrem de eficientă împotriva locuitorilor mai mult sau mai puțin vii din Wulfsburg. De asemenea, conceptul de explorare atentă este încurajat și de includerea țevilor de care aminteam mai devreme, ce pot fi folosite și pentru a escalada (sau distruge) unii pereți, permițând astfel descoperirea de noi secrete.
Ca și în The New Order, multiplayer-ul lipsește cu desăvârșire din The Old Blood, ducerea la bun sfârșit a nivelurilor deblocând însă o serie de challenge-uri. Acestea oferă o anumită doză de rejucabilitate, obiectivul fiind obținerea unui punctaj cât mai bun din confruntările cu seriile de inamici, folosind locații prestabilite din cadrul campaniei propriu-zise.
Astfel, dacă în ceea ce privește gameplay-ul efectiv prea puține lucruri pot fi reproșate noului The Old Blood, trebuie să ne oprim nou, din păcate, asupra tehnologiei din spatele acestui joc. După cum am amintit și în review-ul lui Wolfenstein: The New Order, motorul grafic id Tech 5 folosit de acest joc este complet depășit, texture pop-in-ul și artefactele de compresie fiind, din nou, prezente la tot pasul.
Din fericire însă, s-au făcut anumite progrese în ceea ce privește optimizarea: singura porțiune din joc care pune probleme în ceea ce privește framerate-ul este prologul, așadar nu intrați în panică dacă The Old Blood nu reușește să susțină constant 60fps în respectiva zona. Odată cu tranziția către primul capitol și începerea acțiunii propriu-zise, lucrurile vor reveni la normal, fără probleme notabile de framerate (nu activați însă Vsync-ul din joc, păstrați-l pe Adaptive sau Off).
Astfel, am reușit să avem o experiență fluentă și plăcută de joc chiar și pe un laptop de gaming învechit, cu hardware de acum 4 ani, Wolfenstein: The Old Blood rulând făăa probleme pe acest sistem folosind setările medii de calitate și o rezoluție de 1600×900.
Nu există niciun dubiu: Wolfenstein The Old Blood este un titlu demn de renumele seriei, ceva mai concentrat decât The New Order, cu un accent evident pus pe acțiune (în detrimentul sentimentalismului) și cu un raport conținut / preț parcă de neimaginat pentru anul 2015. Sperăm că Bethesda va gestiona la fel de bine și viitorul DOOM…
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER